joi, 2 martie 2017

Contractul colectiv de muncă învățământ preuniversitar 2017


Spicuiri:

- Cadrele didactice beneficiaza de un concediu de odihna de 62 de zile lucratoare.
 
- Indemnizatia de concediu de odihna nu poate fi mai mica decat salariul de baza, sumele compensatorii, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent - inclusiv cele care nu sunt incluse in salariul de baza - pentru perioada respectiva. Aceasta reprezinta media zilnica a drepturilor salariale mai sus mentionate, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza concediul de odihna, multiplicata cu numarul zilelor de concediu si se acorda salariatului cu cel putin 5 zile inainte de plecarea in concediul de odihna.
 
- Salariatii au dreptul la zile libere platite in cazul unor evenimente familiale deosebite sau in alte situatii, dupa cum urmeaza:
a) casatoria salariatului - 5 zile lucratoare;
b) nasterea unui copil - 5 zile lucratoare + 10 zile lucratoare daca a urmat un curs de puericultura (concediu paternal);
c) casatoria unui copil - 3 zile lucratoare;
d) decesul sotului/sotiei, copilului, parintilor, bunicilor, fratilor, surorilor, salariatului sau al altor persoane aflate in intretinere - 5 zile lucratoare;
e) schimbarea locului de munca cu schimbarea domiciliului/resedintei - 5 zile lucratoare;
f) decesul socrilor salariatului - 5 zile lucratoare;
g) schimbarea domiciliului - 3 zile lucratoare;
h) ingrijirea sanatatii copilului - 1 zi lucratoare (pentru familiile cu 1 copil sau 2 copii), respectiv 2 zile lucratoare (pentru familiile cu 3 sau mai multi copii).
 
-  Personalul din invatamant beneficiaza si de urmatoarele drepturi:
a) decontarea cheltuielilor de transport la si de la locul de munca, pentru personalul didactic si didactic auxiliar care are domiciliul sau resedinta in afara localitatii unde se afla sediul unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3;
b) o indemnizatie de instalare, in conditiile legii;
 
- Partile contractante convin ca personalul din invatamant sa beneficieze, in conditiile legii, de urmatoarele premii:
a) un premiu lunar din fondul de salarii, in conditiile legii, pe baza criteriilor stabilite de catre comisia paritara de la nivelul unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3, criterii elaborate avandu-se in vedere rezultatele in activitate, considerate ca valoroase pentru unitate/institutie; criteriile vor fi aduse la cunostinta salariatilor prin afisare la sediul unitatii/institutiei respective; fondul de premiere se utilizeaza lunar, sumele nefolosite putand fi utilizate in lunile urmatoare, in cadrul aceluiasi an calendaristic si in acelasi scop;
 
- Personalul din invatamant beneficiaza in mod gratuit de asistenta medicala in cabinetele medicale si psihologice scolare, precum si in policlinici si unitati spitalicesti stabilite prin protocol incheiat, cu consultarea federatiilor sindicale semnatare, intre Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Sanatatii, in termen de 60 de zile de la inregistrarea prezentului contract. Analizele medicale se vor realiza gratuit, in baza trimiterii medicului de familie, in policlinicile si unitatile spitalicesti mentionate in Protocol. Personalul din invatamant beneficiaza de completarea gratuita a dosarelor de sanatate de catre medicul de medicina muncii, sumele necesare fiind asigurate, in conditiile legii, de catre angajator.
 
- Personalului din invatamant care isi desfasoara activitatea in alta localitate decat localitatea de domiciliu/resedinta i se deconteaza cheltuielile de naveta la si de la locul de munca, de catre autoritatile administratiei publice locale, la solicitarea consiliului de administratie al unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3.
(2) in cazul in care nu exista mijloace de transport in comun pentru localitatile prevazute la alin. (1), transportul salariatilor se poate asigura cu microbuzele care realizeaza transportul elevilor, pe rutele de transport ale elevilor.
(3) Cadrele didactice de sprijin si itinerante care isi desfasoara activitatea la una sau mai multe unitati de invatamant sau la domiciliul/resedinta elevilor, indiferent de regimul de mediu, beneficiaza de decontarea cheltuielilor de transport, in masura in care isi desfasoara activitatea in alta localitate decat cea de domiciliu/resedinta.
 
- Personalul din invatamant beneficiaza de o compensatie de la bugetul asigurarilor sociale de 50% din valoarea cazarii, a mesei si a tratamentului, in bazele de odihna si tratament, precum si in alte spatii contractate de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale. In acest sens, Ministerul Educatiei Nationale va sprijini demersurile federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract, in vederea obtinerii unui numar cat mai mare de bilete de odihna si tratament pentru salariatii din invatamant, in perioada vacantelor scolare.
 
- Copiii intregului personal din invatamantul preuniversitar sau pensionat sunt scutiti de plata taxelor de inscriere la concursurile de admitere in invatamantul superior, de plata taxelor percepute pentru eliberarea unor acte si documente scolare, precum si de plata sumelor ce sunt solicitate in vederea constituirii unor fonduri ale clasei/scolii. Beneficiaza de acest drept si copiii orfani de unul sau ambii parinti ce au activat in sistemul de invatamant.
 
- Salariatii beneficiaza de concedii pentru formare profesionala, conform art. 154 -158 din Codul muncii.
In cazul in care unitatea/institutia nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesionala in conditiile prevazute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de 10 zile lucratoare sau de 80 de ore. In aceasta perioada salariatul va beneficia de o indemnizatie de concediu calculata ca si in cazul concediului de odihna.
 
- Prevederile contractelor individuale de munca vor fi puse in acord cu cele ale prezentului contract colectiv de munca in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a acestuia, modificandu-se prin act aditional.

*
 
Contract Colectiv de Munca unic la nivel de sector de activitate
Invatamant Preuniversitar
 
In temeiul drepturilor garantate de Constitutia Romaniei, al art. 128 si art. 137 - 139 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Legea nr. 62/2011, si al pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform Legii nr. 62/2011,
 
A intervenit urmatorul Contract Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate invatamant Preuniversitar, denumit in continuare, in cuprinsul prezentului contract, C.C.M.U.N.S.A.I.P., intre :
 
1. Ministerul Educatiei Nationale;
2. Federatiile sindicale reprezentative din invatamant:
- Federatia Sindicatelor Libere din invatamant;
- Federatia Sindicatelor din Educatie „SPIRU HARET".
 
CAPITOLUL I DISPOZITII GENERALE
 
Art. 1. Partile contractante recunosc si accepta pe deplin ca sunt egale si libere in negocierea C.C.M.U.N.S.A.I.P. si se obliga sa respecte prevederile acestuia.
Art. 2 (1) Termenul angajator desemneaza:
- Ministerul Educatiei Nationale, reprezentat prin ministru;
- Inspectoratele scolare, reprezentate prin inspectori scolari generali;
- Unitatile de invatamant preuniversitar, reprezentate prin directori;
- Alte institutii si unitati conexe invatamantului preuniversitar, subordonate Ministerului Educatiei Nationale sau inspectoratelor scolare, reprezentate prin directori.
(2) Termenul unitate, in conformitate cu prevederile art. 1 lit. k) din Legea nr. 62/2011,
desemneaza:
- Unitatile de invatamant preuniversitar;
- Inspectoratele   scolare,   Ministerul    Educatiei   Nationale,   alte   institutii   si    unitati   conexe invatamantului preuniversitar, subordonate acestora.
(3) Termenul salariat desemneaza persoana fizica ce presteaza munca pentru si sub autoritatea unuia dintre angajatorii prevazuti la alin. (1), in schimbul unei remuneratii denumite salariu, in baza unui contract individual de munca, incheiat pe perioada nedeterminata/determinata.
Art. 3 (1) C.C.M.U.N.S.A.I.P. are ca scop stabilirea, in conditiile legii, a drepturilor si obligatiilor reciproce ale angajatorului si salariatilor membri de sindicat, precum si conditiile specifice de munca si urmareste promovarea si garantarea unor relatii de munca echitabile, de natura sa asigure protectia sociala a salariatilor.
(2) in ceea ce priveste conditiile specifice de munca, determinate conform legii, drepturile si obligatiile partilor se vor stabili prin contractele colective de munca incheiate la nivelul inspectoratelor scolare si al celorlalte unitati si institutii prevazute in Anexa nr. 3, avandu-se in vedere prevederile prezentului contract colectiv de munca. Angajatorul are toate drepturile si obligatiile care decurg din legislatia in vigoare si din prezentul contract colectiv de munca.
(3) Partile contractante garanteaza aplicarea clauzelor prezentului C.C.M.U.N.S.A.I.P. pentru membrii sindicatelor afiliate la federatiile sindicale semnatare ale acestuia.
Art. 4 (1) Partile se obliga ca, in perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de munca, sa nu initieze si sa nu sustina promovarea unor acte normative sau a altor dispozitii care ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din legislatia specifica invatamantului, in vigoare la data inregistrarii contractului, precum si din prezentul C.C.M.U.N.S.A.I.P., fara consultarea federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.
(2) Ministerul Educatiei Nationale se obliga sa nu ini^ieze^mehin act normativ si/sau act administrativ cu caracter normativ care priveste relatiile de munca si sistemul Rational de invatamant, fara discutarea acestora in cadrul comisiil
reprezentantii federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv, urmata de consultarea acestora in cadrul comisiei de dialog social de la nivelul ministerului.
(3) Eventualele completari ale prezentului C.C.M.U.N.S.A.I.P. vor face obiectul unor noi negocieri.
Art. 5 (1) Prezentul contract colectiv de munca produce efecte pentru toti salariatii din sectorul de activitate invatamant preuniversitar, conform art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011.
(2) Negocierea contractului colectiv de munca la nivelul inspectoratelor scolare si al celorlalte unitati si institutii prevazute in Anexa nr. 3 se face de catre sindicatele imputernicite de federatiile semnatare ale prezentului contract sau, conform legii, de catre reprezentantii salariatilor, acolo unde nu exista sindicate.
Art. 6 (1) Drepturile salariatilor prevazute in prezentul contract colectiv nu pot sa reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care sunt recunoscute de legislatia in vigoare.
(2) In situatiile in care, in privinta drepturilor ce decurg din prezentul C.C.M.U.N.S.A.I.P., intervin reglementari legale mai favorabile salariatilor, acestea vor face parte, de drept, din contract.
(3) Interpretarea clauzelor contractului se face prin consens. Daca nu se realizeaza consensul, clauza se interpreteaza potrivit regulilor dreptului comun. Daca si dupa aceasta exista divergente, interpretarea clauzelor se va face in sensul favorabil salariatilor.
Art. 7 (1) Drepturile si obligatiile personalului din invatamant sunt reglementate prin Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si prin orice alte acte normative si/sau administrative cu caracter normativ aplicabile in materie.
(2) Orice propunere de modificare a legislatiei in vigoare privind drepturile si obligatiile personalului din invatamant nu poate fi tacuta fara consultarea federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca in cadrul comisiei de dialog social sau, dupa caz, in cadrul comisiei paritare de la nivelul ministerului.
Art. 8 (1) Partile convin sa sarbatoreasca pe 5 Iunie - Ziua invatatorului si pe 5 Octombrie - Ziua Mondiala a Educatiei, organizand impreuna, in timpul programului de lucru, manifestari specifice, dedicate acestor evenimente.
(2) In perioada desfasurarii acestor manifestari specifice nu se vor presta activitatile prevazute in fisa postului a fiecarui salariat din invatamant.
(3) Comisiile paritare de la fiecare nivel vor stabili, cu cel putin 30 de zile inainte de fiecare eveniment prevazut la alin. (1), modul de desfasurare a manifestarilor ocazionate de acestea.
 
CAPITOLUL II
INCHEIEREA, EXECUTAREA, MODIFICAREA, SUSPENDAREA sI iNCETAREA CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCa

Art. 9 (1) Prezentul contract colectiv de munca se incheie pe o durata de un an si intra in vigoare la data inregistrarii acestuia, cu posibilitatea de prelungire.
(2) Daca niciuna dintre parti nu are initiativa renegocierii lui anterior expirarii, contractul se prelungeste de drept, in conditiile legii.
Art. 10 (1) Clauzele prezentului contract colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, ori de cate ori convin toate partile semnatare, in conformitate cu prevederile art. 149 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
(2) Fiecare federatie semnatara poate cere modificarea prezentului contract numai cu acordul scris al celorlalte federatii semnatare.
(3) Cererea de modificare se aduce la cunostinta Ministerului Educatiei Nationale, in scris, cu cel putin 30 de zile inainte de data propusa pentru inceperea negocierii. In termen de 5 zile de la primirea cererii federatiilor semnatare ale prezentului contract, Ministerul Educatiei Nationale isi exprima acordul scris privind modificarea clauzelor contractului.
(4) in perioada de depunere a cererii de modificare sL-pe perioada negocierilor in vederea modificarii contractului, Ministerul Educatiei Nationale se obliga sa "au initieze si sa nu emita acte normative si/sau administrative cu caracter colectiv de munca, precum si sa nu efectueze concedieri colective sau individuale din motive neimputabile salariatilor. Federatiile semnatare ale prezentului contract colectiv de munca se obliga sa nu declanseze conflicte colective de munca, conform Legii nr. 62/2011, republicate.
(5) Modificarile aduse contractului colectiv de munca se consemneaza intr-un act aditional, semnat de toate partile care au incheiat prezentul contract. Actul aditional se transmite in scris Ministerului Muncii si Justitiei Sociale si tuturor partilor semnatare, producand efecte de la data inregistrarii la acest minister.
Art. 11. Aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendata prin acordul de vointa al partilor sau in caz de forta majora.
Art. 12. Prezentul contract colectiv de munca inceteaza:
la implinirea termenului pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin la prelungirea aplicarii acestuia sau nu opereaza prelungirea de drept;
prin acordul partilor.
Art. 13 (1) Pentru rezolvarea problemelor care apar in aplicarea prevederilor prezentului contract colectiv de munca, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentului contract, se constituie comisii paritare la toate nivelurile - Ministerul Educatiei Nationale, inspectorate scolare, unitati si institutii prevazute in Anexa nr. 3 - care sunt imputernicite sa interpreteze prevederile contractelor colective de munca, in functie de conditiile concrete, la solicitarea oricareia dintre parti.
(2) Hotararile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru parti si vor fi aduse la cunostinta salariatilor prin afisare la sediul ministerului, inspectoratelor scolare, unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 la prezentul contract, dupa caz. Nerespectarea hotararilor comisiei paritare atrage raspunderea disciplinara sau, dupa caz, penala, a persoanei/persoanelor vinovate.
(3) Atributiile, componenta, organizarea si functionarea comisiilor paritare sunt stabilite prin Regulamentul-cadru - anexa la prezentul contract colectiv de munca, precum si prin regulamentele comisiilor paritare - anexe la contractele colective de munca incheiate la nivelul inspectoratelor scolare, unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3. In situatia in care nu exista contract colectiv de munca la nivelul inspectoratului scolar/unitatii/institutiei, se aplica in mod corespunzator prevederile Regulamentului-cadru, anexa la prezentul contract.
(4) in cazurile in care comisia paritara nu va solutiona problemele care apar in aplicarea prezentului contract in termen de 15 zile de la data intrunirii, partile contractului au dreptul de a se adresa instantelor judecatoresti, in conformitate cu prevederile legale.
(5) Dreptul organizatiilor sindicale de a se adresa direct instantelor de judecata este garantat, prevederile alin. (4) neconstituind o procedura prealabila.
Art. 14 (1) Executarea prezentului contract este obligatorie pentru parti.
(2)Neindeplinirea obligatiilor asumate prin prezentul contract colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

CAPITOLUL III TIMPUL DE MUNCa sI TIMPUL DE ODIHNA

Art. 15 (1) Durata normala a timpului de munca este, in medie, de 8 ore/zi, 40 ore/saptamana, realizate prin saptamana de lucru de 5 zile.
(2) Pentru personalul didactic de predare, norma didactica de predare-invatare-evaluare si de instruire practica si de evaluare curenta este cea prevazuta de art. 262 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Orele de educatie fizica predate de invatatori, institutori si profesori pentru invatamant primar, care nu sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate, pot fi remunerate in sistem de plata cu ora, ca personal necalificat.
(4) Cadrele didactice care desfasoara activitate de mentorat beneficiaza de reducerea normei didactice de predare-invatare-evaluare si de instruire practica si de evaluare curenta cu doua ore pe
(5) Timpul saptamanal de activitate al personalului didactic auxiliar si nedidactic este identic cu cel stabilit pentru personalul cu functii echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii. Sarcinile acestora sunt prevazute in fisa individuala a postului.
Alt. 16 (1) Normativele de incadrare pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic din invatamantul preuniversitar se stabilesc, in termen de 100 de zile de la intrarea in vigoare a prezentului contract, de catre Ministerul Educatiei Nationale, dupa consultarea obligatorie a federatiilor sindicale semnatare.
(2) Normativele de personal nu pot fi modificate ca urmare a reorganizarii activitatii, decat cu acordul federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca.
(3) Pe baza acestor normative, calculul numarului de posturi se stabileste pe unitati/institutii prevazute in Anexa ar. 3, de catre inspectoratele scolare, ca medie pe judet/municipiul Bucuresti, iar posturile se distribuie in functie de volumul si de complexitatea activitatii acestora, dupa consultarea organizatiilor sindicale afiliate la federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca.
Art. 17. Partile semnatare ale prezentului contract colectiv de munca stabilesc in detaliu normativele de incadrare pentru personalul din unitatile de invatamant special, in termen de 100 de zile de la inregistrarea acestuia la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale.
Art. 18 (1) In functie de conditii, in unitatile si institutiile prevazute in Anexa nr. 3, comisiile paritare de la nivelul acestora convin asupra unui program flexibil de lucru, precum si asupra modalitatilor concrete de aplicare a acestuia.
(2) Orele de incepere si de terminare a programului de lucru se stabilesc prin regulamentul intern al fiecarei unitati/institutii de invatamant prevazute in Anexa nr. 3 la prezentul contract colectiv de munca.
(3) Stabilirea programului flexibil de lucru nu afecteaza drepturile prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil.
(4) In situatii temeinic motivate, dovedite cu documente justificative, salariatii au dreptul de a beneficia de derogari de la programul de lucru stabilit.
(5) Liderii organizatiilor sindicale din unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3, afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract, sunt scutiti, la solicitarea acestora, de unele servicii, precum: tutoriat, serviciul pe scoala, serviciul la cantina, recensamantul populatiei scolare si alte activitati extrascolare.
(6) Angajatorul are obligatia de a aduce la cunostinta salariatilor programul de munca si modul de repartizare a acestuia pe zile, prin afisare la loc vizibil la sediul sau.
Art. 19. La cerere, salariatii angajati cu jumatate de norma/post vor fi incadrati cu norma/post intreaga/intreg, daca apar norme sau fractiuni de norme vacante de aceeasi specialitate sau specialitati inrudite, respectiv posturi ori fractiuni de posturi de acelasi fel si daca intrunesc conditiile pentru ocuparea acestora.
Art. 20 (1) Salariatii pot fi solicitati sa presteze ore suplimentare numai cu acordul lor. Durata maxima legala a timpului de munca prestat in baza unui contract individual de munca nu poate depasi 48 de ore/saptamana, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin exceptie, durata timpului de munca poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, care includ si orele suplimentare, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de patru luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana.
(3) Pentru prevenirea sau inlaturarea efectelor unor calamitati naturale ori a altor cazuri de forta majora, salariatii au obligatia de a presta munca suplimentara, la solicitarea angajatorului.
(4) Orele suplimentare prestate in conditiile alin. (1) de catre personalul didactic auxiliar si nedidactic se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acestora. In cazul in care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzator nu este posibila in urmatoarele 60 de zile dupa efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plati cu un spor aplicat la salariul de baza, in conditiile legii.
(5) Numarul total de ore suplimentare prestate de un salariat nu poate depasi 360 de ore anual. in cazul prestarii de ore suplimentare peste un numar de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatului afiliat uneia dintre federatiile sindicale semnatare ale prezentului contractual carui membru este salariatul.
Art. 21 (1) Personalului didactic de predare ce desfasoara alte activitati decat cele care fac parte din norma de predare-invatare-evaluare si de instruire practica si de evaluare curenta i se aplica, in conditiile legii, in mod corespunzator, prevederile art. 20 din prezentul contract.
(2) Personalul de conducere, de indrumare si control beneficiaza, in conditiile legii, de prevederile art. 20 din prezentul contract.
Art. 22 (1) Salariatii care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte beneficiaza, in conditiile legii, de un spor la salariu de 25% din salariul de baza.
(2) Se considera munca desfasurata in timpul noptii munca prestata in intervalul cuprins intre orele 22.00-06.00.
(3) Salariatii care urmeaza sa desfasoare cel putin 3 ore de munca de noapte sunt supusi unui examen medical gratuit inainte de inceperea activitatii si, dupa aceea, periodic, conform legislatiei in vigoare si Regulamentului elaborat de Ministerul Educatiei Nationale cu consultarea federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca. Ministerul Educatiei Nationale se obliga sa elaboreze acest regulament in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentului contract colectiv de munca.
(4) Potrivit reglementarilor legale in materie, angajatorii asigura fondurile necesare efectuarii examinarilor medicale prevazute la alin. (3).
(5) Salariatii care desfasoara munca de noapte si au probleme de sanatate recunoscute ca avand legatura cu aceasta vor fi trecuti la o munca de zi pentru care sunt apti.
Art. 23 (1) Personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic au dreptul la o pauza de masa de 20 minute, care se include in programul de lucru.
(2) Programul de efectuare a pauzei de masa se stabileste prin regulamentul intern.
Art. 24. Salariatii care renunta la concediul legal pentru cresterea copilului in varsta de pana la 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani, beneficiaza de reducerea duratei normale de lucru cu 2 ore/zi potrivit legii, fara ca aceasta sa le afecteze salariile de baza si vechimea in invatamant/in munca.
Art. 25. (1) Salariatii care au in ingrijire copii bolnavi in varsta de pana la 7 ani au dreptul la reducerea programului de lucru cu pana la 1/2 norma, tara sa li se afecteze calitatea de salariat si vechimea integrala in invatamant/munca.
(2) Salariatii care au in intretinere un copil cu dizabilitate (grava sau accentuata) si care se ocupa efectiv de ingrijirea acestuia, beneficiaza de program de lucru redus la 4 ore pana la implinirea de catre copil a varstei de 18 ani, la solicitarea salariatului, precum si de celelelalte drepturi prevazute de art. 32
din Ordonanta de urgenta nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Salariatii incadrati cu contract individual de munca cu timp partial beneficiaza de vechimea in munca/invatamant corespunzatoare unei norme intregi.
Art. 26 (1) Angajatorii au obligatia de a acorda salariatelor gravide dispensa pentru consultatii prenatale in limita a maxim 16 ore pe luna, fara a le fi afectate drepturile salariale.
(2) In baza recomandarii medicului de familie, salariata gravida care nu poate indeplini durata normala de munca din motive de sanatate, a sa sau a fatului sau, are dreptul la reducerea cu o patrime a duratei normale de munca, cu mentinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angaj atomlui.
(3) Salariatele care beneficiaza de dispozitiile alin. (1) sunt obligate sa faca dovada ca au efectuat controalele medicale pentru care s-au invoit.
Art. 27 (1) Salariatele, incepand cu luna a V-a de sarcina, precum si cele care alapteaza, nu vor fi repartizate la munca de noapte, nu vor fi chemate la ore suplimentare, nu vor fi delegate, nu vor fi detasate si, dupa caz, nu vor fi concediate pentru motive care nu tin de persoana salariatei, respectiv nu vor face obiectul restrangerii de activitate - cu exceptia situatiei in care postul/catedra este unic(a) la nivelul unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3 - decat cu acordul lor.
(2) La solicitarea comitetului de sanatate si securitate a muncii, angajatorul are obligatia sa evalueze riscurile pe care le presupune locul de munca al salariatei care anunta ca este insarcinata, precum si al salariatei care alapteaza si sa le informeze cu privire
(3) Salariatele mentionate la alin. (1) beneficiaza si de masurile de protectie prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca, aprobata prin Legea nr. 25/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 28 (1) Salariatii au dreptul, intre 2 zile de munca, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
(2) In fiecare saptamana, salariatii au dreptul la 2 zile consecutive de repaus, de regula, sambata si duminica.
(3) In cazul in care activitatea la locul de munca nu poate fi intrerupta in zilele de sambata si duminica, in cadrul comisiei paritare de la nivelul unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3, se vor stabili conditiile in care zilele de repaus vor fi acordate in alte zile ale saptamanii. In conditiile legii, salariatii aflati in aceasta situatie beneficiaza de un spor la salariu de baza.
(4) Sunt zile nelucratoare:
 
zilele de repaus saptamanal;
1 si 2 ianuarie;
- 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Romane;
prima, a doua zi si a treia zi de Pasti;
1 Mai;
1 Iunie;
prima si a doua zi de Rusalii;
Adormirea Maicii Domnului;
30 Noiembrie - Sfantul Apostol Andrei cel intai chemat, Ocrotitorul Romaniei;
1 Decembrie;
25 si 26 decembrie;
doua zile lucratoare, pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestor culte.
(5) In cazul in care, din motive justificate, salariatii presteaza activitate in zile nelucratoare/zile de sarbatoare legala, acestia beneficiaza de 2 zile libere pentru fiecare zi lucrata in zilele de repaus saptamanal/sarbatoare legala, acordate in urmatoarele 30 de zile.
(6) Prevederile legale privind prestarea muncii suplimentare si a muncii in zile de repaus saptamanal sau in zilele de sarbatoare legala de catre personalul din sectorul bugetar se aplica si personalului din invatamant, in masura in care nu exista prevederi speciale.
Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihna este garantat de lege.
Pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic concediul de odihna se acorda in functie de vechimea in munca, astfel:
pana la 5 ani vechime - 21 de zile lucratoare;
intre 5 si 15 ani vechime - 24 de zile lucratoare;
peste 15 ani vechime - 28 de zile lucratoare.
 
(2) Perioada de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare salariat se stabileste de catre consiliul de administratie al unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3, impreuna cu reprezentantul organizatiei sindicale, afiliate la una dintre federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca, al carei membrii este salariatul, in functie de interesul invatamantului si al celui in cauza, in primele doua luni ale anului scolar. La programarea concediilor de odihna ale salariatilor, se va tine seama si de specificul activitatii celuilalt sot.
(3) Cadrele didactice beneficiaza de un concediu de odihna de 62 de zile lucratoare.
(4) Indemnizatia de concediu de odihna nu poate fi mai mica decat salariul de baza, sumele compensatorii, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent - inclusiv cele care nu sunt incluse in salariul de baza - pentru perioada respectiva. Aceasta reprezinta media zilnica a drepturilor salariale mai sus mentionate, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza concediul de odihna, multiplicata cu numarul zilelor de concediu si se acorda salariatului cu cel putin 5 zile inainte de plecarea in concediul de odihna.
(5) Personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic beneficiaza de un'Concediu de odihna
 
(6) Sarbatorile legale in care nu se lucreaza, precum si zilele libere platite nu se includ in durata concediului de odihna anual.
(7) La stabilirea duratei concediului de odihna anual, perioadele de incapacitate temporara de munca si cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal si concediului pentru ingrijirea copilului bolnav se considera perioade de activitate prestata.
(8) in situatia in care incapacitatea temporara de munca sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru ingrijirea copilului bolnav a survenit in timpul efectuarii concediului de odihna anual, acesta se intrerupe, urmand ca salariatul sa efectueze restul zilelor de concediu dupa ce a incetat situatia de incapacitate temporara de munca, de maternitate, de risc maternal ori cea de ingrijire a copilului bolnav, iar cand nu este posibil urmeaza ca zilele neefectuate sa fie reprogramate.
(9) Salariatul are dreptul la concediu de odihna anual si in situatia in care incapacitatea temporara de munca se mentine, in conditiile legii, pe intreaga perioada a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat sa acorde concediul de odihna anual intr-o perioada de 18 luni incepand cu anul urmator celui in care acesta s-a aflat in concediu medical.
(10) Salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte
persoane cu handicap, tinerii sub varsta de 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de 6
zile lucratoare, in conditiile legii.
(11) Personalul didactic care insoteste copiii in tabere sau la altfel de activitati care se organizeaza
in perioada vacantelor scolare se afla in activitate, dar nu mai mult de 16 zile calendaristice.
Art. 30 (1) Salariatii au dreptul la zile libere platite in cazul unor evenimente familiale deosebite sau in alte situatii, dupa cum urmeaza:
a) casatoria salariatului - 5 zile lucratoare;
b) nasterea unui copil - 5 zile lucratoare + 10 zile lucratoare daca a urmat un curs de puericultura (concediu paternal);
c) casatoria unui copil - 3 zile lucratoare;
d) decesul sotului/sotiei, copilului, parintilor, bunicilor, fratilor, surorilor, salariatului sau al altor persoane aflate in intretinere - 5 zile lucratoare;
e) schimbarea locului de munca cu schimbarea domiciliului/resedintei - 5 zile lucratoare;
f) decesul socrilor salariatului - 5 zile lucratoare;
g) schimbarea domiciliului - 3 zile lucratoare;
h) ingrijirea sanatatii copilului - 1 zi lucratoare (pentru familiile cu 1 copil sau 2 copii), respectiv 2 zile lucratoare (pentru familiile cu 3 sau mai multi copii).
(2) in situatiile in care evenimentele familiale deosebite prevazute la alin. (1) intervin in perioada efectuarii concediului de odihna, acesta se suspenda si va continua dupa efectuarea zilelor libere platite.
(3) Personalul din invatamant are dreptul, pentru rezolvarea unor situatii personale, la 5 zile libere platite/an scolar, pe baza de invoire colegiala, avand obligatia de a-si asigura suplinirea cu personal calificat. Cererea de invoire colegiala se depune la registratura unitatii/institutiei, cu indicarea numelui si prenumelui persoanei care asigura suplinirea pe perioada invoirii.
(4) Ziua libera prevazuta la alin. (1) lit. h) se acorda Ia cererea unuia dintre parinti/reprezentanti legali ai copilului, justificata ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care sa rezulte controlul medical efectuat; cererea se depune cu cel putin 15 zile lucratoare inainte de vizita la medic si este insotita de o declaratie pe propria raspundere ca in anul respectiv celalalt parinte sau reprezentant legal nu a solicitat ziua lucratoare libera si nici nu o va solicita. in situatia producerii unui eveniment medical neprevazut parintele are obligatia de a prezenta actele medicale doveditoare in termen de 3 zile lucratoare de la data producerii evenimentului.
(5) Personalul care asigura suplinirea salariatilor prevazuti la alin. (1) va fi remunerat corespunzator, in conditiile legii.
(6) Cadrele didactice care redacteaza teza de doctorat sau lucrari in interesul invatamantului pe baza de contract de cercetare ori de editare au dreptul la 6 luni de concediu platit, o singura data, cu aprobarea consiliului de administratie al unitatii de invatamant, fara a putea desfasura in acest interval activitati didactice retribuite in regim de plata cu ora.
Art. 31 (1) Pentru rezolvarea unor situatii personale, salariatii au dreptul la concedii fara plata, a caror durata insumata nu poate depasi 30 de zile lucratoare pe an calendaristic; aceste concedii nu afecteaza vechimea in invatamant.
(2) Salariatii care urmeaza, completeaza, isi finalizeaza studiile, precum si cei care se prezinta la concursul pentru ocuparea unui post sau unei functii in invatamant au dreptul la concedii fara plata pentru pregatirea examenelor sau a concursului, a caror durata insumata nu poate depasi 90 de zile lucratoare pe an calendaristic; aceste concedii nu afecteaza vechimea in invatamant/in munca.
(3) Salariatii beneficiaza si de alte concedii fara plata, pe durate determinate, stabilite prin acordul partilor.
(4) Cadrele didactice titulare au dreptul Ia concediu fara plata pe timp de un an scolar, o data la 10 ani, cu aprobarea consiliului de administratie al unitatii de invatamant / inspectoratului scolar (in cazul personalului didactic de conducere, de indrumare si de control), cu rezervarea postului didactic/catedrei pe perioada respectiva.
(5) Concediul prevazut la alin. (4) poate fi acordat si anterior implinirii a 10 ani de vechime. Personalul didactic titular cu peste 10 ani vechime in invatamant, care nu si-a valorificat acest drept, poate beneficia de concediul fara plata si cumulat, in doi ani scolari, in baza unei declaratii pe proprie raspundere ca nu i s-a acordat acest concediu de la data angajarii pana la momentul cererii.
Art, 32. (1) Pe langa concediul paternal prevazut la art 30 alin. (1) lit. b) din prezentul contract, tatal are dreptul la un concediu de cel putin o luna din perioada totala a concediului pentru cresterea copilului, in conformitate cu dispozitiile art. 11 lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului tir. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, cu modificarile si completarile ulterioare. De acest drept beneficiaza si mama, in situatia in care tatal este beneficiarul concediului pentru cresterea copilului.
(2) In cazul decesului parintelui aflat in concediu pentru cresterea si ingrijirea copilului, celalalt parinte, la cererea sa, beneficiaza de concediul ramas neutilizat la data decesului.
 
CAPITOLUL IV SALARIZAREA sI ALTE DREPTURI SALARIALE
 
Art. 33 (1) in scopul salarizarii si acordarii celorlalte drepturi banesti prevazute de legislatia in vigoare si de prezentul contract colectiv de munca, partile contractante vor stabili fondurile si vor identifica sursele de finantare, inainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum si in vederea modificarii ulterioare a acesteia.
(2) Salarizarea personalului din invatamant se realizeaza in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare.
(3) Ministerul Educatiei Nationale se obliga sa intreprinda demersurile necesare pentru salarizarea la timp a intregului personal din toate unitatile si institutiile aflate in subordinea sa.
(4) Ministerul Educatiei Nationale si inspectoratele scolare, pot verifica, potrivit competentelor, modul in care fiecare unitate/institutie prevazuta in Anexa nr. 3 a fundamentat cheltuielile de personal cu ocazia elaborarii proiectului de buget. in cazul in care se constata erori in modul de fundamentare a acestor cheltuieli, se vor efectua rectificari, in conditiile legii.
Art. 34 (1) Personalul din invatamant beneficiaza si de urmatoarele drepturi:
a) decontarea cheltuielilor de transport la si de la locul de munca, pentru personalul didactic si didactic auxiliar care are domiciliul sau resedinta in afara localitatii unde se afla sediul unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3;
b) o indemnizatie de instalare, in conditiile legii;
c) in caz de deces al unui cadru didactic, cei indreptatiti beneficiaza de un ajutor in cuantum de 5 salarii de baza ale persoanei decedate, din bugetul asigurarilor sociale; aceasta suma se plateste de
 
d) in caz de deces al unui membru de familie, se acorda un ajutor de deces conform legii anuale a bugetului asigurarilor sociale de stat;
e) tichete de cresa, in conditiile legii;
 
(2) in fila de buget a fiecarei unitati/institutii prevazute in Anexa nr. 3 se vor evidentia sumele necesare platii drepturilor banesti care se cuvin personalului acesteia. Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 sunt obligate sa calculeze si sa transmita ordonatorilor principali de credite si inspectoratelor scolare sumele necesare pentm plata drepturilor salariale stabilite prin hotarari judecatoresti definitive, potrivit legii.
(3) Angajatorii care, din vina lor, nu acorda salariatilor drepturile prevazute la alin. (1) si (2) pot fi sanctionati disciplinar, conform legii.
Art. 35. Personalul didactic auxiliar si nedidactic va fi promovat la urmatoarea treapta profesionala/grad profesional, prin examen, conform legii.
Art. 36. Partile contractante convin ca personalul din invatamant sa beneficieze, in conditiile legii, de urmatoarele premii:
a) un premiu lunar din fondul de salarii, in conditiile legii, pe baza criteriilor stabilite de catre comisia paritara de la nivelul unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3, criterii elaborate avandu-se in vedere rezultatele in activitate, considerate ca valoroase pentru unitate/institutie; criteriile vor fi aduse la cunostinta salariatilor prin afisare la sediul unitatii/institutiei respective; fondul de premiere se utilizeaza lunar, sumele nefolosite putand fi utilizate in lunile urmatoare, in cadrul aceluiasi an calendaristic si in acelasi scop;
b) o DIPLOMA DE FIDELITATE, pentru intreaga activitate desfasurata in invatamant, cu mentiuni personalizate, inmanata salariatilor care se pensioneaza in prezenta colectivului din unitate/institutie;
c) premiile prevazute de art. 265 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 37 (1) Drepturile banesti cuvenite salariatilor se platesc lunar, pana la data de 14 a lunii in curs, pentru luna precedenta, inaintea oricaror alte obligatii ale unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 la prezentul contract.
(2) Salariul este confidential, unitatea/institutia avand obligatia de a lua masurile necesare pentru asigurarea confidentialitatii.
(3) In vederea executarii obligatiilor prevazute la alin. (1) si (2), unitatea/institutia va inmana lunar, in mod individual, un document din care sa reiasa drepturile salariale cuvenite si modalitatea de calcul a acestora, indiferent de modul de plata.
(4) Persoanele care se fac vinovate de intarzierea platii drepturilor banesti cu mai mult de 3 zile lucratoare, precum si cele care refuza sa calculeze sumele stabilite prin hotarari judecatoresti definitive raspund disciplinar potrivit legislatiei in vigoare.
(5) Ministerul Educatiei Nationale, inspectoratele scolare, unitatile administratiei publice locale si unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3, in conditiile legii, depun toate diligentele necesare pentru plata la timp a salariilor. De asemenea, urmaresc modul in care se deruleaza executia bugetara pentru unitatile/institutiile subordonate, potrivit competentelor legale.
Art. 38. Neacordarea, cu vinovatie, de catre conducatorii unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 a drepturilor reglementate de prezentul contract colectiv de munca reprezinta abatere disciplinara.

CAPITOLUL V

SANATATEA SI SECURITATEA IN MUNCA

Art. 39 (1) Partile se obliga ca, in termen de 60 de zile de la inregistrarea prezentului contract, sa realizeze un program concret de masuri pentru aplicarea riguroasa a sistemului institutionalizat prin legislatia in vigoare, in scopul ameliorarii permanente a conditiilor de munca.
(2) Partile sunt de acord ca nici o masura de protectie a muncii nu este eficienta daca nu este cunoscuta, insusita si aplicata in mod constient de catre salariati.
(3) In cadrul responsabilitatilor care le revin potriyirLefir^&. 319/2006 a securitatii si sanatatii in
sa ia masurile necesare pentru: asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor, prevenirea riscurilor profesionale, informarea si instruirea lucratorilor si asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca.
(4) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 vor asigura, pe cheltuiala lor, cadrul organizatoric pentru instruirea, testarea si perfectionarea profesionala a salariatilor cu privire la normele de sanatate si securitate in munca.
(5) La angajarea unui salariat sau la schimbarea locului de munca sau a felului muncii, acesta va fi instruit si testat efectiv cu privire la riscurile pe care le presupune noul sau loc de munca si la normele privind sanatatea si securitatea in munca, pe care este obligat sa le cunoasca si sa le respecte in procesul muncii.
(6) In cazul in care, in procesul muncii, intervin schimbari care impun aplicarea unor noi norme de sanatate si securitate in munca, salariatii vor fi instruiti in conformitate cu noile norme.
Art. 40 (1) Locurile de munca se clasifica in locuri de munca cu conditii normale, deosebite si speciale, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Locurile de munca cu conditii deosebite sunt stabilite in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 1014/2015 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Locurile de munca cu conditii speciale sunt stabilite in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale prevazute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile ulterioare.
Art. 41 (1) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 impreuna cu organizatiile sindicale afiliate la federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract vor nominaliza locurile de munca, in vederea incadrarii acestora in locuri de munca cu conditii deosebite sau speciale, in conditiile legii.
(2) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 impreuna cu organizatiile sindicale afiliate la federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract vor evalua, in conditiile legii, locurile de munca nominalizate la alin. (1).
(3) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 au obligatia de a depune la casa teritoriala de pensii avizul inspectoratului teritorial de munca prin care se dovedeste incadrarea locurilor de munca in conditii deosebite si lista cuprinzand categoriile profesionale care lucreaza in aceste locuri de munca. Costul activitatii legate de obtinerea avizului inspectoratului teritorial de munca se suporta de catre angajator.
(4) Nominalizarea salariatilor care isi desfasoara activitatea in locuri de munca in conditii deosebite se face de catre unitatea/institutia prevazuta in Anexa nr. 3 impreuna cu organizatiile sindicale afiliate la federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract.
(5) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 sunt obligate sa supuna controlului medical periodic persoanele care isi desfasoara activitatea in conditii deosebite, asigurand fondurile necesare pentru efectuarea acestuia.
(6) incadrarea persoanelor in locuri de munca in conditii speciale se realizeaza cu indeplinirea tuturor criteriilor mentionate in Hotararea Guvernului nr. 1284/2011, cu modificarile ulterioare.
Art. 42. Pentru prestarea activitatii in locuri de munca cu conditii grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariatii beneficiaza, dupa caz, in conditiile legii, de: sporuri Ia salariul de baza, durata redusa a timpului de lucru, alimentatie specifica, concedii suplimentare, reducerea varstei de pensionare, echipamente si materiale de protectie gratuite.
Art. 43 (1) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 vor asigura, pe cheltuiala lor, echipamente de protectie, instruirea si testarea salariatilor cu privire la normele de sanatate si securitate a muncii. In acest scop, conducerile unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 vor prevedea in proiectele de buget sumele necesare pentru achizitionarea echipamentelor de protectie si vor solicita ordonatorilor principali de credite alocarea la timp a fondurilor necesare.
(2) La cererea organizatiilor sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract,
 
(3) in toate cazurile in care, in afara echipamentului prevazut de lege, angajatorul cere o anumita vestimentatie speciala ca echipament de lucru, contravaloarea acesteia se suporta de catre angajator.
(4) incalcarea dispozitiilor legale privitoare la sanatatea si securitatea in munca atrage raspunderea disciplinara, administrativa, patrimoniala, civila sau penala, dupa caz, potrivit legii. Nerespectarea obligatiilor ce revin angajatorilor privind protectia muncii constituie contraventie sau infractiune, dupa caz, in conditiile legii.
Art. 44 (1) La nivelul fiecarei unitati/institutii prevazute in Anexa nr. 3 se constituie comitetul de securitate si sanatate in munca, cu scopul de a asigura implicarea salariatilor in elaborarea si aplicarea deciziilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca. Modalitatea de constituire a acestuia si timpul de munca afectat activitatii in comitetele de securitate si sanatate in munca - considerat timp efectiv lucrat -vor fi prevazute in contractele colective de munca incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 la prezentul contract.
(2) Prin contractele colective de munca incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 se vor prevedea masuri concrete in aplicarea dispozitiilor Legii nr. 319/2006. Timpul aferent acestor activitati, inclusiv orele de instructaj, este salarizat corespunzator.
(3) Instruirea angajatilor in domeniul securitatii si sanatatii muncii se realizeaza de angajator periodic, prin modalitati specifice, stabilite de comun acord de catre acesta cu comitetul de securitate si sanatate in munca si reprezentantii organizatiilor sindicale sau ai salariatilor, acolo unde nu exista sindicate.
(4) Instruirea este obligatorie pentru noii angajati, pentru cei care isi schimba locul sau felul muncii, pentru cei care isi reiau activitatea dupa o intrerupere mai mare de 6 luni, precum si in situatia in care intervin modificari ale legislatiei in domeniu.
(5) Organizarea activitatii de asigurare a securitatii si sanatatii in munca este cuprinsa in regulamentul intern si se aduce la cunostinta salariatilor prin comunicare si instruire directa de catre angajator, precum si prin afisare la sediul unitatii/institutiei.
(6) Unitatea/institutia are obligatia sa asigure toti salariatii pentru risc de accidente de munca si boli profesionale.
Art. 45 (1) in vederea mentinerii si imbunatatirii conditiilor de desfasurare a activitatii la locurile de munca, partile semnatare ale prezentului contract convin asupra urmatoarelor standarde minime:
amenajarea ergonomica a locului de munca;
asigurarea conditiilor de mediu - iluminat, microclimat in limitele indicilor de confort termic prevazuti de lege, aerisire, umiditate, zgomot, igienizare periodica, reparatii - in spatiile in care se desfasoara procesul instructiv-educativ, birouri etc;
- dotarea treptata a spatiilor de invatamant cu mijloace moderne de predare: calculator,
videoproiector, aparatura audio-video, table si mijloace de scris nepoluante/ecologice etc;
asigurarea materialelor necesare personalului didactic, in vederea desfasurarii in bune conditii a procesului instructiv-educativ;
amenajarea anexelor sociale ale locurilor de munca: sali de studiu, cancelarii, cantine, vestiare, grupuri sanitare, sali de repaus etc;
diminuarea treptata, pana la eliminare, a emisiilor poluante.
(2) Masurile concrete in sensul prevederilor de mai sus se vor stabili de catre unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 si organizatiile sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract, impreuna cu autoritatile administratiei publice locale.
Art. 46. La inceputul fiecarui an scolar, inspectoratele scolare prezinta, in conditiile legii, in cadrul comisiei paritare, raportul privind starea invatamantului preuniversitar.
Art. 47 (1) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 vor organiza la incadrarea in munca si ori de cate ori este nevoie, examinarea medicala a salariatilor, in scopul de a constata daca acestia sunt apti pentru prestarea activitatii. Examinarea medicala este gratuita pentru salariati, unitatile/institutiile asigurand prin buget fondurile necesare pentru efectuarea examenului medical.
(2) Pentru salariatii din unitatile si institutiile finantate prin bugetul Ministerului Educatiei Nationale, angajatorul va asigura fondurile necesare pentru efectuarea examinarilor medicale obligatorii.
(3) Examinarea medicala are ca scop si prevenirea imbolnavirilor profesionale, concluziile
(2) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 sunt obligate sa asigure fondurile si conditiile efectuarii tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sanatatii salariatilor, acestia nefiind implicati in niciun fel in costurile aferente acestor servicii.
(3) Personalul din invatamant beneficiaza in mod gratuit de asistenta medicala in cabinetele medicale si psihologice scolare, precum si in policlinici si unitati spitalicesti stabilite prin protocol incheiat, cu consultarea federatiilor sindicale semnatare, intre Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Sanatatii, in termen de 60 de zile de la inregistrarea prezentului contract. Analizele medicale se vor realiza gratuit, in baza trimiterii medicului de familie, in policlinicile si unitatile spitalicesti mentionate in Protocol. Personalul din invatamant beneficiaza de completarea gratuita a dosarelor de sanatate de catre medicul de medicina muncii, sumele necesare fiind asigurate, in conditiile legii, de catre angajator.
(6) Personalul din invatamant beneficiaza gratuit de vaccinare impotriva bolilor infecto­
contagioase, in caz de epidemii. Contravaloarea vaccinurilor va fi suportata, in conditiile legii, din bugetul
angajatorului,
Art. 48. In vederea asigurarii sumelor necesare efectuarii examinarilor medicale periodice, inclusiv a examinarii medicale a salariatilor care desfasoara cel putin 3 ore de munca de noapte, in proiectul de buget al fiecarei unitati/institutii prevazute in Anexa nr. 3, la finantarea complementara, se vor prevedea sumele pentru aceste examinari, in conformitate si cu dispozitiile art. 105 alin. (2) lit. g) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 49. Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 au obligatia sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii, prin incheierea de contracte cu cabinete specializate de medicina muncii, in conditiile legii, in termen de 60 de zile de la aprobarea bugetelor acestora.
Art. 50. Ministerul Educatiei Nationale se obliga ca, impreuna cu Ministerul Sanatatii, sa stabileasca incompatibilitatile de ordin medical cu functia didactica si sa elaboreze nomenclatorul bolilor profesionale pentm personalul din invatamant, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentului contract.
Art. 51 (1) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 vor incadra sau mentine in functie / pe post persoanele cu handicap fizic sau neuromotor, in cazul in care acestea sunt apte pentm indeplinirea obligatiilor de serviciu.
(2) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 asigura, cu prioritate, trecerea salariatilor care au
recomandare medicala in alte locuri de munca, pe posturi vacante si, dupa caz, reconversia profesionala a
acestora, in conditiile legii.
(3) Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca generata de boli profesionale sau
accidente de munca se suporta potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind
concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin Legea nr. 399/2006, cu
modificarile si completarile ulterioare.
Art. 52 (1) Personalului din invatamant care isi desfasoara activitatea in alta localitate decat localitatea de domiciliu/resedinta i se deconteaza cheltuielile de naveta la si de la locul de munca, de catre autoritatile administratiei publice locale, la solicitarea consiliului de administratie al unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3.
(2) in cazul in care nu exista mijloace de transport in comun pentru localitatile prevazute la alin. (1), transportul salariatilor se poate asigura cu microbuzele care realizeaza transportul elevilor, pe rutele de transport ale elevilor.
(3) Cadrele didactice de sprijin si itinerante care isi desfasoara activitatea la una sau mai multe unitati de invatamant sau la domiciliul/resedinta elevilor, indiferent de regimul de mediu, beneficiaza de decontarea cheltuielilor de transport, in masura in care isi desfasoara activitatea in alta localitate decat cea de domiciliu/resedinta.
Art. 53 (1) Personalul din invatamant beneficiaza de o compensatie de la bugetul asigurarilor sociale de 50% din valoarea cazarii, a mesei si a tratamentului, in bazele de odihna si tratament, precum si in alte spatii contractate de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale. In acest sens, Ministerul Educatiei Nationale va sprijini demersurile federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract, in vederea obtinerii unui numar cat mai mare de bilete de odihna si traXanient pentru salariatii^^n^mvatamant, in perioada vacantelor scolare.
(2) Personalul din invatamant care insoteste prescolari sau elevi in tabere si/sau excursii
beneficiaza de gratuitate privind transportul, cazarea si masa. De aceleasi drepturi beneficiaza si copiii
acestora in varsta de pana la 14 ani.
(3) Copiii intregului personal din invatamantul preuniversitar sau pensionat sunt scutiti de plata taxelor de inscriere la concursurile de admitere in invatamantul superior, de plata taxelor percepute pentru eliberarea unor acte si documente scolare, precum si de plata sumelor ce sunt solicitate in vederea constituirii unor fonduri ale clasei/scolii. Beneficiaza de acest drept si copiii orfani de unul sau ambii parinti ce au activat in sistemul de invatamant.
(4) Copiii personalului din invatamantul preuniversitar sau pensionat (parinte, intretinator legal) au prioritate si beneficiaza de gratuitate in internate si camine studentesti. in acest scop, unitatile de invatamant preuniversitar asigura cazarea in internate si fac demersurile necesare catre consiliile locale/judetene pentru alocarea sumelor, iar Ministerul Educatiei Nationale aloca pentru studenti sumele necesare, institutiile de invatamant superior asigurand cazarea gratuita in camine studentesti.
(5) In vederea alocarii sumelor prevazute la alin. (4), unitatile de invatamant/institutiile de invatamant superior au obligatia ca, in cel mult 30 de zile de la inceperea anului scolar/universitar, sa transmita, dupa caz, consiliilor locale/judetene /Ministerului Educatiei Nationale tabelele cu numarul elevilor/studentilor care urmeaza cursurile unitatii/institutiei de invatamant superior si care beneficiaza de gratuitate la cazare.
(6) intregul personal din invatamant este scutit de plata sumelor de bani percepute pentru eliberarea actelor de studii, a certificatelor de obtinere a gradelor didactice si a altor documente personale.
 
CAPITOLUL VI CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCa

Art. 54. in vederea stabilirii drepturilor si obligatiilor angajatorilor si salariatilor, angajarea se face prin incheierea contractului individual de munca.
Art. 55. incheierea contractului individual de munca se face pe baza conditiilor stabilite de lege, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetateanului si numai pe criteriul aptitudinilor si competentei profesionale.
Art. 56 (1) Contractul individual de munca va cuprinde cel putin clauzele prevazute in Anexa nr. 1 la prezentul contract, in conditiile legii.
(2) Contractul individual de munca se incheie in scris, in doua exemplare, cate unul pentru fiecare parte (angajator si salariat), angajatorul fiind obligat ca, anterior inceperii activitatii, sa inmaneze salariatului un exemplar din contractul individual de munca.
(3) Anterior inceperii activitatii, angajatorul este obligat sa inregistreze contractul individual de munca in registrul general de evidenta a salariatilor, care se transmite inspectoratului teritorial de munca.
(4) Fisa postului pentru fiecare salariat este anexa la contractul individual de munca. Orice
modificare a acesteia se negociaza de salariat cu angajatorul, in prezenta liderului de sindicat, la
solicitarea membrului de sindicat.
Art. 57 (1) in invatamantul preuniversitar de stat, pentru personalul didactic de predare, contractele individuale de munca se incheie intre institutia/unitatea de invatamant reprezentata de director si salariat, in baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul scolar general. Pentru personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic, contractul individual de munca se incheie intre institutia/unitatea de invatamant reprezentata de director si salariat.
(2) Contractele individuale de munca se incheie prin grija si pe cheltuiala angajatorului.
(3) La solicitarea scrisa a salariatului, organizatia sindicala din care face parte acesta, afiliata la una dintre federatiile semnatare ale prezentului contract, poate acorda asistenta la incheierea/modificarea contractului individual de munca.
Art. 58 (1) Contractul individual de munca se incheie, de regula, pe perioada nedeterminata.
(4) Pentru cadrele didactice suplinitoare, absolventi ai invatamantului superior cu alte specializari decat ale postului didactic/catedrei, se vor incheia contracte individuale de munca pe perioada determinata, respectiv 01 septembrie - 31 august a fiecarui an scolar sau pana la incadrarea unui cadru didactic calificat.
(5) Pentru cadrele didactice suplinitoare, absolventi ai invatamantului mediu cu alte specializari decat ale postului didactic/catedrei, se incheie contracte individuale de munca pe perioada determinata, respectiv septembrie - iunie, corespunzator structurii anului scolar, sau pana la venirea unui cadru didactic calificat.
Alt. 59 (1) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 se obliga sa aduca la cunostinta salariatilor si organizatiilor sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract, in termen legal, posturile disponibile, precum si conditiile de ocupare a acestora.
(2) Anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, unitatea/institutia prevazuta in Anexa nr. 3 are obligatia, sub sanctiunea prevazuta de art. 19 din Codul muncii, de a informa persoana care solicita angajarea ori, dupa caz, salariatul, cu privire la clauzele generale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le modifice.
(3) Modalitatea concreta de indeplinire a obligatiei prevazuta la alin. (2) va fi stabilita prin contractele colective incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor de invatamant prevazute in Anexa nr. 3.
(4) Informarea prevazuta la alin. (2) va cuprinde, dupa caz, elementele prevazute la ait. 17 alin. (3) din Codul muncii.
Art. 60 (1) Miscarea personalului didactic se realizeaza in conformitate cu prevederile Legii educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare si ale Metodologiei aprobate prin ordinul ministrului educatiei nationale si cercetarii stiintifice.
(2) Ministerul Educatiei Nationale se obliga sa elaboreze, pana la data de 15 noiembrie a fiecarui an calendaristic, Metodologia-cadru privind miscarea personalului didactic si calendarul desfasurarii acesteia, tematica si conditiile de participare la concurs.
Art. 61. In cazul in care angajarea se face prin concurs, daca un salariat si o persoana din afara unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3 obtin aceleasi rezultate, salariatul va avea prioritate la ocuparea postului.
Art. 62 (1) Pentru verificarea aptitudinilor profesionale ale salariatilor din sistemul national de invatamant preuniversitar, la incheierea contractului individual de munca pe perioada nedeterminata / a contractului de management, se stabileste o perioada de proba, dupa cum urmeaza:
30 de zile calendaristice pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic;
90 de zile calendaristice pentru personalul de conducere, indrumare si control.
(2) Pentru verificarea aptitudinilor profesionale ale salariatilor din sistemul national de invatamant
preuniversitar, la incheierea contractului individual de munca pe perioada determinata, se stabileste o
perioada de proba, dupa cum urmeaza:
a) 5 zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca mai mica de 3 luni;
b) 15 zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca cuprinsa intre 3 si 6 luni;
c) 30 de zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca mai mare de 6 luni.
(3) Pe durata perioadei de proba salariatii beneficiaza de toate drepturile si au toate obligatiile prevazute de legislatia muncii, prezentul contract colectiv de munca, regulamentul intern si contractul individual de munca.
(4) Perioada de proba constituie vechime in munca/vechime efectiva in invatamant.
Art. 63. Desfasurarea activitatii didactice in regim de cumul si plata cu ora se face potrivit dispozitiilor Legii educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare. incadrarea personalului didactic in regim de plata cu ora sau prin cumul se face prin incheierea unui contract individual de munca pe durata determinata, intre institutia/unitatea de invatamant prevazuta in Anexa nr. 3, reprezentata prin director, si salariat. Remunerarea activitatii astfel desfasurate se face conform prevederilor legale in vigoare si a a prezentului contract colectiv de munca.
Art. 65. Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.
Art. 66 (1) Contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor.
(2) Refuzul salariatului de a accepta o modificare referitoare la felul muncii, locul sau de munca sau la drepturile salariale nu da dreptul angajatorului sa procedeze la desfacerea unilaterala a contractului individual de munca pentru acest motiv.
(3) In mod exceptional, modificarea unilaterala a contractului este posibila numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege.
(4) Modificarea contractului individual de munca se refera la oricare dintre urmatoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) conditiile de munca;
e) salariul;
f) timpul de munca si timpul de odihna.
(5) Orice modificare a unuia din elementele prevazute la alin. (4) sau la art. 17 alin. (3) din Codul muncii, in timpul executarii contractului individual de munca, impune incheierea unui act aditional la acesta.
(6) Modificarile privind salarizarea, gradele didactice, gradele/treptele profesionale, gradatiile si celelalte date prevazute in actele normative si/sau administrative cu caracter normativ sunt operate de drept, imediat si cu exactitate, fara a fi necesara o cerere a salariatului in acest sens.
(7) In situatia in care contractul individual de munca este modificat prin acordul partilor, actul aditional se incheie in termen de 20 zile lucratoare de la data realizarii acordului de vointa al partilor.
(8) In situatia exceptionala in care contractul individual de munca este modificat unilateral de catre angajator, actul aditional se incheie in termen de 20 zile lucratoare de la data incunostiintarii in scris a salariatului despre elementul/elementele care se modifica.
Art. 67 (1) Detasarea personalului didactic, de conducere, de indrumare si de control se face in conformitate cu prevederile Legii educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Delegarea personalului didactic, de conducere, de indrumare si de control, precum si delegarea si detasarea personalului didactic auxiliar si nedidactic se fac in conditiile si cu acordarea drepturilor prevazute de Codul muncii.
(3) Personalul didactic auxiliar si nedidactic din unitatile prevazute in Anexa nr. 3 poate fi transferat, in conditiile legii, la cerere sau in interesul invatamantului, de la o unitate de invatamant la alta.
Art. 68 (1) Contractul individual de munca se poate suspenda in cazurile expres prevazute de Codul muncii, de legislatia speciala, precum si de prezentul contract colectiv de munca.
(2) Suspendarea contractului individual de munca are ca efect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator.
(3) Pe durata suspendarii pot continua sa existe si alte drepturi si obligatii ale partilor, stabilite conform prezentului contract colectiv de munca, contractelor colective incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 si contractelor individuale de munca, conform prevederilor legale in vigoare.
(4) In situatia suspendarii contractului individual de munca din motive imputabile salariatului, pe durata suspendarii, acesta nu va beneficia de niciun drept care rezulta din calitatea sa de salariat.
(5) Pe perioada suspendarii contractului individual de munca, unitatea/institutia prevazuta in Anexa nr. 3 nu poate opera nicio modificare a contractului individual de munca, decat cu acordul salariatului.
Art. 69 (1) Personalului didactic titular care beneficiaza de pensie de invaliditate gradul III, cu drept de a presta activitate in invatamant maxim jumatate de norma i se incheie act aditional la contractul individual de munca, avand ca obiect reducerea timpului de munca pe perioada invaliditatii.
(2) Personalului didactic titular care beneficiaza de pensie de invaliditate gradul II, respectiv gradul I, i se va rezerva catedra/postul didactic pe>dtiratajnvaliditatii. Contractul sau de munca este suspendat pana Ia data la care medicul expert al asigurarilor sociale emite decizia prin care constata redobandirea capacitatii de munca si, deci, incetarea calitatii de pensionar. Rezervarea catedrei/postului didactic inceteaza si de la data emiterii, de catre medicul expert al asigurarilor sociale, a deciziei prin care se constata pierderea definitiva a capacitatii de munca.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator personalului didactic auxiliar si personalului nedidactic, acestia urmand a fi reintegrati pe functia/postul detinute la data pierderii capacitatii de munca sau, in caz contrar, pe un post corespunzator studiilor si aptitudinilor profesionale ale acestora.
Art. 70 (1) Pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului, salariatii beneficiaza de o indemnizatie platita din fondul de salarii de cel putin 75% din salariul de baza al locului de munca ocupat/fiinctiei indeplinite, la care se adauga toate sporurile si indemnizatiile care se includ in salariul de baza.
(2) Pe durata intreruperii temporare prevazute la alin. (1), salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avand oricand posibilitatea sa dispuna reinceperea activitatii.
(3) In situatia in care angajatorul nu poate asigura pe durata zilei de lucru, partial sau total, conditiile necesare realizarii sarcinilor de serviciu, el este obligat sa plateasca salariatilor salariul de baza pentru timpul cat lucrul a fost intrerupt.
Art. 71 (1) Contractul individual de munca poate inceta:
a) de drept;
b) ca urmare a acordului partilor, la data convenita de acestea;
c) ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, potrivit legii.
(2) Contractul individual de munca inceteaza de drept in situatiile prevazute de art. 56 din Codul muncii.
Art. 72 (1) Este interzisa concedierea salariatilor:
a) pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa,
culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala,
apartenenta ori activitate sindicala;
b) pentru exercitarea dreptului la greva si a drepturilor sindicale.
(2) Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa:
a) pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical;
b) pe durata suspendarii activitatii ca urmare a instituirii carantinei;
c) pe durata in care salariata este insarcinata, in masura in care angajatorul a luat cunostinta de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
d) pe durata concediului de maternitate;
e) pe durata concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
f) pe durata concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;
g) pe durata indeplinirii serviciului militar;
h) pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate savarsite de catre acel salariat;
i) pe durata efectuarii concediului de odihna;
j) pe durata rezervarii catedrei/postului didactic.
Art. 73 (1) Contractul individual de munca nu poate fi desfacut din initiativa angajatorului in cazurile in care, prin lege sau prin contractul colectiv de munca, au fost prevazute asemenea interdictii.
(2) Desfacerea contractului individual de munca din motive neimputabile salariatilor este
determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, ca urmare a dificultatilor economice, a
transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii. Desfiintarea trebuie sa fie efectiva, cu o cauza
reala si serioasa.
(3) Desfasurarea activitatii sindicale, precum si apartenenta la un sindicat nu pot constitui motive
pentru desfacerea contractului individual de munca.
Art. 74 (1) in cazul concedierii unui membru de sindicat pentru motive care nu tin de persoana salariatului, angajatorul va notifica, in scris, intentia de concediere organizatiei sindicale din care face parte salariatul, cu 5 zile lucratoare inainte de emiterea deciziei de incetare.
(2) In cazul concedierii salariatului pentru inaptitudine fizica si/sau psihica, constatata prin decizia organelor competente de expertiza medicala, salariatul beneficiaza de o compensatie, conform legii, in cazul in care nu i se poate oferi un alt loc de munca in conditiile art. 64 din Codul muncii.
(3) Salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiaza de masuri active de combatere a somajului si de plati compensatorii, conform legii.
(4) In situatia in care salariatul isi pierde aptitudinile profesionale din motive medicale, angajatorul ii va asigura in limita posibilitatilor, un alt loc de munca. In ipoteza in care nu dispune de astfel de posibilitati, precum si in cazul salariatilor concediati pentru motive care nu tin de persoana acestora, angajatorul va apela la agentia locala de ocupare a fortei de munca, in vederea redistribuirii salariatului corespunzator pregatirii profesionale si/sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina muncii.
(6) In vederea acordarii platilor compensatorii prevazute Ia alin. (2) si alin. (3), Ministerul Educatiei Nationale se obliga ca, pana la data de 31 martie 2017, sa faca demersuri in vederea elaborarii unui proiect de lege, cu consultarea federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.
Art. 75 (1) Salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesionala, cu respectarea procedurii de evaluare prealabila, stabilite prin prezentul contract colectiv de munca.
(2) Evaluarea salariatului pentru necorespundere profesionala, prin examinare scrisa, orala si/sau practica, se face de catre o comisie numita de unitatea/institutia prevazuta in Anexa nr. 3. Din comisie va face parte si un reprezentant al organizatiei sindicale afiliate la una dintre federatiile semnatare ale prezentului contract, desemnat de aceasta, al carei membru este salariatul in cauza.
(3) Comisia va convoca salariatul si ii va comunica acestuia in scris, cu cel putin 15 zile inainte:
a) data, ora exacta si locul intrunirii comisiei;
b) modalitatea in care se va desfasura examinarea.
(4) Examinarea va avea ca obiect activitatile prevazute in fisa postului salariatului in cauza.
(5) In cazul introducerii de noi tehnologii, examinarea salariatului se va referi la acestea numai in masura in care salariatul in cauza a urmat cursuri de formare profesionala in respectiva materie.
(6) Rezultatele examinarii si concluziile comisiei de evaluare privind corespunderea /
necorespunderea profesionala se consemneaza intr-un proces-verbal.
(7) In cazul in care, in urma examinarii, salariatul este considerat necorespunzator profesional de catre comisie, acesta are dreptul de a contesta hotararea comisiei in termen de 10 zile de la comunicare. Contestatia se adreseaza consiliului de administratie al unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3 si se solutioneaza in termen de 5 zile de la inregistrare.
(8) Daca salariatul nu a formulat contestatia in temenul prevazut la alin. (7) sau daca, dupa formularea contestatiei si reexaminarea hotararii comisiei, aceasta este mentinuta, conducatorul unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3, dupa indeplinirea obligatiilor prevazute de art. 64 din Codul muncii, emite si comunica decizia de desfacere a contractului individual de munca al salariatului, pentru motive de necorespundere profesionala. Decizia se motiveaza in fapt si in drept, cu mentionarea rezultatelor evaluarii, a termenului si a instantei la care poate fi contestata, se comunica salariatului in termen de cel mult 5 zile de la data emiterii si produce efecte de la comunicare.
Art. 76 (1) Salariatele/Salariatii care au beneficiat de concediu de maternitate si/sau concediu pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani, nu pot fi concediate/concediati pe motivul prevazut de art. 61 lit. d) din Codul muncii, pe o perioada de minim 6 luni de la reluarea activitatii, considerata perioada de readaptare.
(2) Durata exacta a perioadei de readaptare va fi stabilita prin contractele colective de munca incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3.
Art. 77 (1) In toate situatiile in care, anterior concedierii, angajatorul este obligat sa acorde un termen de preaviz, durata acestuia va fi de 20 de zile lucratoare. Termenul de preaviz incepe sa curga de la data comunicarii salariatului a cauzei care determina concedierea.
(2) in perioada preavizului, salariatii au dreptul sa absenteze jumatate din timpul efectiv al programului de lucru zilnic, pentru a-si cauta un loc de munca, fara ca aceasta sa afecteze salariul si celelalte drepturi care i se cuvin.
Art. 78 La incetarea contractului individual de munca din motive ce nu tin de persoana salariatului, unitatea/institutia prevazuta in Anexa nr. 3 va acorda acestuia o compensatie stabilita conform legii, in afara drepturilor cuvenite la zi.
Art. 79 (1) In cazul concedierilor pentru motive care nu tin de persoana salariatului, la aplicarea efectiva a reducerii de personal, dupa reducerea posturilor vacante de natura celor desfiintate, masurile vor afecta in ordine:
a) contractele individuale de munca ale salariatilor care solicita plecarea din unitate/institutie;
a) contractele individuale de munca ale salariatilor care cumuleaza doua sau mai multe functii, precum si ale celor care cumuleaza pensia cu salariul;
b) contractele individuale de munca ale celor care indeplinesc conditiile legale de pensionare, in anul scolar respectiv.
(2) In cazul in care, la nivelul unitatii/institutiei, exista mai multe posturi de aceeasi natura si unul sau mai multe dintre acestea vor fi desfiintate, se va proceda la o evaluare obiectiva a performantelor profesionale ale persoanelor care le ocupa.
(2) Daca rezultatul evaluarii nu conduce la departajare, se aplica, in ordine, urmatoarele criterii:
a) daca masura afecteaza doi soti care lucreaza in aceeasi unitate/institutie, se desface contractul de munca al salariatului care are venitul cel mai mic, fara ca prin aceasta sa poata fi concediat un salariat al carui post nu este vizat de desfiintare;
b) masura sa afecteze mai intai persoanele care nu au copii in intretinere;
c) masura sa afecteze numai in ultimul rand femeile care au in ingrijire copii, barbatii vaduvi sau divortati care au in intretinere copii, unicii intretinatori de familie, precum si salariatii care mai au cel mult trei ani pana la pensionare.
(4) In cazul in care masura ar afecta un salariat care a urmat o forma de calificare sau perfectionare profesionala si a incheiat cu unitatea/institutia un act aditional la contractul individual de munca, prin care s-a obligat sa presteze activitate in favoarea acesteia o anumita perioada de timp, unitatea/institutia prevazuta in Anexa nr. 3 nu-i va pretinde acestuia despagubiri si nici nu-1 va putea obliga la suportarea cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata pana la
implinirea termenului prevazut in actul aditional.
(5) Hotararea privind concedierile individuale se adopta de comisia paritara de la nivelul unitatii/institutiei prevazute in Anexa nr. 3.
Art. 80 (1) Unitatea/institutia prevazuta in Anexa nr. 3, care isi extinde sau isi reia activitatea intr-o perioada de 12 luni de la luarea masurii de concediere individuala pentru motive neimputabile salariatilor, are obligatia de a incunostiinta in scris organizatiile sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract colectiv de munca despre aceasta si de a face publica masura, prin publicare in presa si la sediul unitatii/instutiei. De asemenea, unitatea/institutia are obligatia de a transmite salariatilor care au fost concediati o comunicare scrisa in acest sens si de a-i reangaja pe aceleasi locuri de munca pe care le-au ocupat anterior, in aceleasi conditii existente anterior concedierii, fara concurs sau perioada de proba, daca indeplinesc conditiile cerute de lege pentru ocuparea acestor posturi vacante.
(2) Salariatii au la dispozitie un termen de maximum 5 zile calendaristice de la data comunicarii prevazute la alin. (1), pentru a-si manifesta in scris consimtamantul cu privire la locul de munca oferit.
(3) In situatia in care salariatii care au dreptul de a fi reangajati potrivit alin. (1) nu isi manifesta in scris consimtamantul in termenul prevazut la alin. (2) sau refuza locul de munca oferit, unitatea/institutia poate face noi incadrari pe locurile de munca ramase vacante.
(4) Unitatea/institutia este obligata sa incunostiinteze in scris personalul didactic care a fost transferat in etapa de restrangere de activitate, in situatia in care, la data inceperii anului scolar, se constata ca postul/catedra a fost reinfiintat(a) ori s-a reinfiintat cel putin jumatate de norma din catedra respectiva. Directorul unitatii/institutiei are obligatia sa comunice in scris cadrului didactic decizia de revenire pe postul/catedra detinut(a) anterior. Posturile/catedrele eliberate se ocupa in etapele ulterioare ale mobilitatii
plivind   mobilitatea   personalului   didactic  din   invatamantul  preuniversitar,   aprobate  prin  ordin  al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.
Art. 81 (1) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum si cel de conducere, de indrumare si de control din invatamantul preuniversitar raspund disciplinar potrivit dispozitiilor art. 280-282 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, completate, dupa caz, cu prevederile art. 247-252 din Codul muncii.
(2) Personalul nedidactic raspunde disciplinar potrivit dispozitiilor art. 247-252 din Codul muncii.
(3) Conditiile concrete in care se efectueaza cercetarea disciplinara prealabila si etapele care trebuie parcurse se stabilesc prin contractele colective de munca incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3, cu respectarea dreptului salariatului de a fi informat cu privire la fapta care i se imputa si actele cercetarii, precum si a dreptului de a se apara.
Art. 82 (1) Salariatii au dreptul de a demisiona, notificand in scris unitatea/institutia despre aceasta situatie, fara a fi obligati sa-si motiveze demisia. Contractul individual de munca inceteaza de la data implinirii termenului de preaviz de 10 zile calendaristice, pentru salariatii cu functii de executie si, respectiv 20 de zile calendaristice, pentru salariatii cu functii de conducere.
(2) In cazul in care unitatea/institutia refuza inregistrarea demisiei, salariatul are dreptul de a face dovada acesteia prin orice mijloc de proba.
(3) Salariatul are dreptul de a demisiona fara preaviz daca unitatea/institutia nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca si contractul colectiv de munca.
 
CAPITOLUL VII FORMAREA PROFESIONALa

Art. 83 (1) Partile inteleg:
a) prin termenul de formare profesionala - orice procedura prin care o persoana dobandeste o calificare atestata printr-un certificat sau o diploma, eliberate conform legii;
b) prin termenul de formare profesionala continua - procedura prin care o persoana, avand deja o calificare ori o profesie, dobandeste noi competente cognitive si functionale (deprinderi);
c) prin comitete sectoriale de formare profesionala - institutii de dialog social de utilitate publica, cu personalitate juridica, ce dezvolta, actualizeaza si valideaza calificarile din sectoarele respective de activitate.
 
(2) Partile semnatare convin sa acorde intregul sprijin solicitat de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari pentru elaborarea sistemului de standarde ocupationale, bazat pe competente si a calificarilor care vor fi validate si introduse in Registrul national al calificarilor. Sistemul va fi utilizat la evaluarea si certificarea calificarii salariatilor.
(3) Formarea profesionala a salariatilor se organizeaza pentru ocupatii, meserii, specialitati si profesii cuprinse in „Clasificarea Ocupatiilor din Romania" (COR), pe baza „standardelor ocupationale" si a clasificarilor elaborate de comitetele sectoriale.
(4) Partile convin sa acorde intregul sprijin Comitetului sectorial pentru educatie si formare profesionala, cercetare-proiectare, sport, precum si Directiei Formare Continua a Personalului din invatamantul Preuniversitar (DFCPIP).
(5) Partile convin sa acorde sprijin membrilor lor, pentru dezvoltarea activitatii comitetului sectorial si DFCPIP, precum si pentru dezvoltarea in sistem de parteneriat, la nivelul sectorului invatamant preuniversitar, a unor activitati proprii de formare profesionala, inclusiv prin sprijinirea proiectelor destinate atragerii de fonduri necesare.
Art. 84 (1) Ministerul Educatiei Nationale si unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 se obliga sa asigure salariatilor accesul periodic la formarea profesionala.
(2) Formarea profesionala a salariatilor se poate realiza prin urmatoarele forme:
a) participarea la cursuri organizate de casele corpului didactic sau de furnizorii de servicii de formare profesionala din tara si din strainatate;
a) stagii de adaptare profesionala la cerintele postului si ale locului de munca;
e) stagii de perfectionare organizate de organizatiile sindicale reprezentative;
f) alte forme de pregatire convenite intre angajator si salariat.
(3) Perfectionarea personalului didactic, didactic auxiliar, precum si a personalului de conducere,
de indrumare si de control se face potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificarile si completarile
ulterioare.
(4) Formarea profesionala cuprinde si teme din domeniul relatiilor de munca convenite de
unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 si organizatiile sindicale afiliate la federatiile semnatare ale
prezentului contract.
Art. 85 (1) Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 se obliga sa elaboreze anual planuri de formare profesionala pentru toate categoriile de salariati, dupa consultarea organizatiilor sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor.
(2) Planurile de formare profesionala fac parte integranta din contractele colective de munca incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3.
(3) Planurile de formare profesionala vor fi aduse la cunostinta salariatilor in termen de 15 zile de la adoptarea lor, prin afisare la sediul tuturor unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3.
Art. 86 (1) Finantarea activitatilor de formare continua se suporta de catre Ministerul Educatiei Nationale, prin alocarea din timp a sumelor necesare.
(2) Ministerul Educatiei Nationale asigura si sumele percepute de institutiile de invatamant superior pentru instrumentarea dosarelor in vederea acordarii gradelor didactice. Persoanele care au achitat taxele de instrumentare a dosarelor depun la inspectoratul scolar la care s-au inscris, solicitarea de decontare, insotita de documentele justificative. Decontarea sumelor se face in termen de 30 de zile de la data solicitarii.
(3) In vederea stabilirii drepturilor salariale corespunzatoare gradului didactic obtinut la data inceperii anului scolar, unitatile de invatamant si institutiile de invatamant superior sunt obligate sa elibereze adeverinte care sa ateste obtinerea gradului didactic, in termen de 30 de zile de la promovarea probelor.
(4) Ministerul Educatiei Nationale, prin inspectoratele scolare si casele corpului didactic sau prin departamentele de specialitate, va desfasura programe de formare si conversie profesionala pentru personalul din invatamantul preuniversitar. Aceste programe vor fi elaborate in colaborare cu organizatiile sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract.
Art. 87 (1) Unitatea/institutia va suporta toate cheltuielile ocazionate de participarea salariatilor la cursurile si stagiile de formare profesionala initiate de catre aceasta.
(2) Unitatea/institutia va suporta toate cheltuielile ocazionate de participarea personalului
nedidactic la instruirea periodica in vedere insusirii notiunilor fundamentale de igiena, in conformitate cu
prevederile Ordinului comun nr. 1225/5031/2003, cu modificarile ulterioare.
(3) In vederea asigurarii sumelor necesare pentru formarea profesionala a personalului didactic auxiliar si nedidactic, unitatea/institutia va prevedea in bugetul propriu aceste cheltuieli.
(4) Finantarea formarii profesionale a salariatilor din unitatile de invatamant preuniversitar se va completa cu sume alocate de la bugetele locale si/sau din venituri proprii ale unitatilor/institutiilor, pentru formele de pregatire profesionala solicitate de salariati, pentru care unitatea/institutia suporta o parte din cost.
(5) In cazul in care un salariat identifica un curs de formare profesionala, relevant pentru angajator, pe care ar dori sa-1 urmeze, organizat de un tert, unitatea/institutia va analiza cererea impreuna cu organizatia sindicala afiliata la una dintre federatiile semnatare ale prezentului contract, al carui membru este salariatul, pentru a stabili daca si in ce masura va suporta contravaloarea cursului.
Art. 88 (1) Salariatii care participa la stagii sau cursuri de formare profesionala, care presupun scoaterea partiala sau totala din activitate, beneficiaza de drepturile salariale prevazute de art. 197 din Codul muncii si au obligatiile prevazute de art. 198 din Codul muncii.
(2) In cazul scoaterii totale din activitate, contractul individual de munca al salariatului se suspenda, acesta beneficiind, pe perioada cursurilor/stagiilor de formare profesionala de toate drepturile salariale care i se cuvin. /£\
(2) Perioada  cat  salariatii  participa  la  cursuri^stagir^de  formare profesionala—etk scoaterea
partiala/totala din activitate constituie vechime in munca/iii invatamant/la catedra.
Art. 89 (1) Salariatii beneficiaza de concedii pentru formare profesionala, conform art. 154 -158 din Codul muncii.
(2) In cazul in care unitatea/institutia nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesionala in conditiile prevazute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de 10 zile lucratoare sau de 80 de ore. In aceasta perioada salariatul va beneficia de o indemnizatie de concediu calculata ca si in cazul concediului de odihna.
(3) Constituie vechime in munca/invatamant si perioadele in care personalul din invatamant s-a aflat in concediu fara plata pentru formare profesionala solicitat in conditiile art. 155-156 din Codul Muncii.
Art. 90. Unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 se obliga sa consulte organizatiile sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract, anterior incheierii contractelor de adaptare profesionala.
Art. 91. in cazul in care personalul didactic are doua specialitati principale sau o specialitate principala si una secundara, definitivarea in invatamant si gradele didactice II si I pot fi obtinute la una dintre cele doua specialitati, fiind recunoscute pentru oricare dintre specialitatile inscrise pe diplome. Aceste prevederi se aplica personalului didactic calificat, indiferent de modul de constituire a catedrei.
Art. 92 (1) Reconversia profesionala a personalului din invatamant se realizeaza prin institutiile de invatamant superior, casele corpului didactic, federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract si organizatiile sindicale afiliate acestora sau orice alta persoana juridica acreditate sau autorizate ca furnizori de formare profesionala.
(2) Natura cursurilor si modul de organizare si de recrutare a candidatilor vor fi stabilite in comisiile paiitare de la nivelul ministerului si al unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3, in termen de 30 de zile de la inregistrarea contractelor colective de munca.

CAPITOLUL VIII ALTE PREVEDERI IN LEGaTURA CU DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR

Art. 93 (1) Ministeiul Educatiei Nationale se obliga sa invite delegatii desemnati de federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca sa participe la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social sau cultural. Aceasta prevedere se aplica si unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3, care au obligatia de a invita la sedintele consiliului de administratie reprezentantii organizatiilor sindicale afiliate federatiilor semnatare. Acesti reprezentanti sunt desemnati de organizatiile sindicale afiliate, in baza imputernicirilor acordate acestora de federatiile semnatare ale prezentului contract.
(2) instiintarea organizatiilor sindicale privind intrunirea comisiei de dialog social, comisiei paiitare si consiliilor de administratie se face cu cel putin 72 de ore inaintea sedintei, comunicandu-se ordinea de zi si documentele ce vor fi discutate.
(3) Procesul verbal incheiat cu ocazia sedintelor prevazute la alin. (1) va consemna si punctele de vedere ale reprezentantilor organizatiilor sindicale si va purta, in mod obligatoriu, semnatura acestora.
Hotararile organismelor mentionate la alin. (2) si copiile proceselor verbale ale sedintelor acestora vor fi comunicate organizatiilor sindicale in termen de 2 zile lucratoare de la data desfasurarii sedintei.
Art. 94. Pentru fundamentarea actiunilor prevazute la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, Ministeiul Educatiei Nationale si unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 vor pune la dispozitia organizatiilor sindicale semnatare ale contractelor colective de munca informatiile si documentele necesare ori le vor asigura accesul la acestea, reprezentantii organizatiilor sindicale avand obligatia de a pastra confidentialitatea datelor transmise cu acest caracter.
Art. 95 (1) Pentru participarea la procesul de monitorizare si evaluare a calitatii sistemului de invatamant,  sunt degrevate la nivel  national  cadre didactice, in echivalentul  a maximum  120 de
(2) Desemnarea cadrelor didactice prevazute la alin. (1) se face de catre federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca, iar listele cuprinzand persoanele degrevate sunt aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale si cercetarii stiintifice.
Art. 96. (1) Unitatea/institutia se obliga sa asigure derularea in conditii normale a procesului de invatamant prin suplinirea personalului aflat in concediu fara plata sau trimis la cursuri de formare si perfectionare profesionala/sindicala, stagii de pregatire profesionala/sindicala - in tara sau in strainatate -schimburi de experienta, precum si alte actiuni profesionale/sindicale si sa le sprijine efectiv. Persoanele care suplinesc vor fi remunerate corespunzator pentru activitatea suplimentara efectuata.
(2) Membrii de sindicat, inclusiv cei alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale care lucreaza nemijlocit in unitatile si institutiile de invatamant au dreptul la zile libere platite/an scolar, pe baza de invoire colegiala, in vederea participarii la actiuni si activitati sindicale, avand obligatia de a-si asigura suplinirea cu personal calificat. Numarul de zile libere de care beneficiaza acestia se stabilesc prin contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in anexa nr. 3.
Art. 97 (1) Inspectoratele scolare, unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 in care isi desfasoara activitatea organizatii sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract sunt obligate sa puna la dispozitie, cu titlu gratuit, spatii, utilitati si dotari corespunzatoare functionarii acestora.
(2) Ministerul Educatiei Nationale, inspectoratele scolare si unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 recunosc si asigura dreptul de folosinta gratuita al organizatiilor sindicale semnatare ale contractelor colective de munca a spatiilor in care se afla sediile acestora, mentionate in sentintele judecatoresti ramase definitive/statutele acestora, pe toata perioada existentei organizatiei sindicale.
(3) Baza materiala cu destinatie cultural-sportiva, aflata in proprietatea sau in folosinta unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3, in proprietatea sau folosinta organizatiilor sindicale, va putea fi folosita, cu titlu gratuit, pentru actiuni organizate de sindicate sau patronat, in conditiile prevazute in contractul colectiv de munca.
Art. 98 (1) Membrii de sindicat, alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract, care au postul didactic/catedra rezervat(a), beneficiaza de toate drepturile prevazute de Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, de actele normative si/sau administrative cu caracter normativ aplicabile in materie, precum si de prezentul contract colectiv de munca. Acestora li se recunoaste ultimul calificativ obtinut anterior rezervarii/degrevarii.
(2) Pe toata durata exercitarii mandatului, precum si pe o perioada de 2 ani de la incetarea acestuia, reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se pot opera modificari ale elementelor contractului individual de munca si nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesionala sau pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit, decat cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizatiei sindicale.
Art. 99 (1) La cererea organizatiilor sindicale, in baza acordului membrilor de sindicat, inspectoratele scolare si conducerile unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 vor dispune incasarea ratelor si contributiilor la C.A.R. si la banci, precum si a cotizatiei sindicale pe stat de plata, de catre persoanele care au sarcini de serviciu privind plata salariilor. Sumele retinute, aferente cotizatiilor sindicale, vor fi virate in contul organizatiilor sindicale afiliate federatiilor semnatare ale prezentului contract.
(2) Cotizatia platita de membrii organizatiilor sindicale in cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat este deductibila din baza de calcul a impozitului pe venit.
Art. 100. Unitatile/institutiile recunosc dreptul reprezentantilor organizatiilor sindicale afiliate la federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract de a urmari la locul de munca modul in care sunt respectate drepturile salariatilor prevazute in contractele colective de munca si in contractele individuale de munca.
Art. 101. Ministerul Educatiei Nationale si inspectoratele scolare consiliaza unitatile de invatamant in vederea accesarii de catre acestea a fondurilor europene.
Art. 102. Unitatile/institutiile si organizatiile sindicale afiliate la federatiile sindicale semnatare ale
Art. 103. Federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca recunosc dreptul unitatilor/institutiilor de a stabili, in conditiile legii, raspunderea disciplinara sau patrimoniala a salariatilor care se fac vinovati de incalcarea normelor de disciplina a muncii sau care aduc prejudicii unitatii/institutiei.
Art. 104 (1) Ministerul Educatiei Nationale si federatiile semnatare ale prezentului contract se recunosc drept parteneri de dialog social permanent.
(2) Partile semnatare ale prezentului contract colectiv si cele semnatare ale contractelor colective de munca incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 se obliga sa asigure un climat normal de munca, cu respectarea prevederilor legale, a contractelor colective de munca, a regulamentelor interne, precum si a drepturilor si intereselor membrilor de sindicat.
Art. 105 (1) Actul aditional incheiat intre Ministerul Educatiei si Cercetarii si Federatia Educatiei Nationale, inregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr. 53001/12.01.1998, devine parte integranta a prezentului contract.
(2) Decizia nr. 1306/11.08.2000 emisa de Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti si H.C.G.M.B. nr. 39/2007 devin parte integranta a prezentului contract colectiv de munca.
Art. 106 (1) Drepturile prevazute in prezentul contract colectiv de munca sunt, in conditiile legii, considerate minime, de la nivelul carora incepe negocierea contractului colectiv de munca la celelalte niveluri.
(2) Contractele colective de munca incheiate la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 pot stabili drepturi si obligatii numai in limitele si in conditiile prevazute de lege.
Art. 107 (1) Negocierea contractelor colective de munca la nivelul inspectoratelor scolare se realizeaza intre conducatorul inspectoratului scolar si organizatiile sindicale afiliate federatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.
(2) Organizatiile sindicale afiliate federatiilor semnatare ale prezentului contract sunt imputernicite in scris sa negocieze contractele colective de munca la nivelul inspectoratelor scolare. Prin imputernicirile scrise, federatiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate desemneaza expres echipa de negociere si persoana mandatata sa semneze contractul colectiv de munca la nivel de inspectorat scolar. Contractul colectiv de munca la nivel de inspectorat se semneaza de catre inspectorul scolar general (ca reprezentant legal al inspectoratului) si de catre persoanele mandatate de federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract.
(3) Federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract anexeaza imputernicirii prevazute la alin. (2), in copie certificata pentru conformitate, hotararea de constatare a reprezentativitatii la nivel de sector de activitate invatamant preuniversitar.
(4) In baza prevederilor prezentului contract colectiv de munca vor incepe negocierile in vederea incheierii contractelor colective de munca la nivelul unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3.
Art. 108. Drepturile prevazute in contractele individuale de munca nu pot fi sub nivelul celor care sunt stabilite prin prezentul contract, in conditiile legii.
Art. 109 (1) Prevederile contractelor individuale de munca vor fi puse in acord cu cele ale prezentului contract colectiv de munca in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a acestuia, modificandu-se prin act aditional.
(2) Unitatile/institutiile vor incheia contracte individuale de munca numai pentru salariatii nou angajati.
Art. 110. In toate situatiile de reorganizare a unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 sau de restructurare a retelei de invatamant, drepturile si obligatiile prevazute in prezentul contract colectiv de munca se transmit noilor subiecte de drept.
Art. 111. La stabilirea conditiilor de munca si a criteriilor de normare pentru personalul din invatamant se va tine cont de conventiile internationale aplicabile la care Romania este parte semnatara si de Recomandarea UNESCO-OIM privind Statutul cadrului didactic.
Art. 112 (1) Ministerul Educatiei Nationale, inspectoratele scolare si unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3 se obliga sa nu instraineze patrimoniul invatamantului, sa nu isi dea avizul in vederea
(2) Persoanele care se fac vinovate de incalcarea prevederilor alin. (1) vor fi sanctionate potrivit legii.
Art. 113. (1) Salariatii din invatamant beneficiaza de egalitate de sanse, inteleasa ca acces nediscriminatoriu la:
a) alegerea ori exercitarea libera a unei profesii sau activitati;
b) angajare in toate posturile sau locurile de munca vacante si la toate nivelurile ierarhiei c) venituri egale pentru munca de valoare egala;
d) informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala;
e) promovare la orice nivel ierarhic si profesional;
f) conditii de munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, conform prevederilor legislatiei in vigoare;
g) beneficii, altele decat cele de natura salariata, precum si la securitate sociala;
h) organizatii sindicale si profesionale, precum si la beneficiile acordate de acestea.
(2) Pentru prevenirea si eliminarea oricaror comportamente, definite drept discriminare bazata pe criteriul de sex, angajatorul are urmatoarele obligatii:
a) sa asigure egalitatea de sanse si de tratament intre angajati, femei si barbati, in cadrul relatiilor de munca de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispozitii pentru interzicerea discriminarilor bazate pe criteriul de sex in regulamentul de organizare si functionare si in regulamentul intern;
b) sa prevada in regulamentul intern sanctiuni disciplinare, in conditiile prevazute de lege, pentru salariatii care incalca demnitatea personala a altor angajati prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin actiuni de discriminare, astfel cum sunt definite la art. 4 lit. a) -e) si la art. 11 clin Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati, republicata;
c) sa ii informeze permanent pe angajati, inclusiv prin afisare in locuri vizibile, asupra drepturilor pe care acestia le au in ceea ce priveste respectarea egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati in relatiile de munca;
d) sa informeze imediat dupa ce a fost sesizat autoritatile publice abilitate cu aplicarea si controlul respectarii legislatiei privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati.
(3) Este interzisa discriminarea prin utilizarea de catre angajator a unor practici care dezavantajeaza persoanele de un anumit sex, in legatura cu relatiile de munca, referitoare la: anuntarea, organizarea concursurilor sau examenelor si selectia candidatilor pentru ocuparea posturilor vacante; incheierea, suspendarea, modificarea si/sau incetarea raportului juridic de munca ori de serviciu; stabilirea sau modificarea atributiilor din fisa postului; stabilirea remuneratiei; beneficii, altele decat cele de natura salariata, precum si la securitate sociala; informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala; evaluarea performantelor profesionale individuale; promovarea profesionala; aplicarea masurilor disciplinare; dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilitatile acordate de acesta; orice alte conditii de prestare a muncii, potrivit legislatiei in
vigoare.
(4) Salariatii au dreptul ca, in cazul in care se considera discriminati pe baza criteriului de sex, sa formuleze sesizari/reclamatii catre angajator sau impotriva lui, daca acesta este direct implicat, si sa solicite sprijinul organizatiei sindicale ai carei membri sunt pentru rezolvarea situatiei la locul de munca.
(5) Reprezentantii organizatiilor sindicale afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract din unitatile prevazute in Anexa nr. 3, cu atributii pentru asigurarea respectarii egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati la locul de munca, primesc de la persoanele care se considera discriminate pe baza criteriului de sex sesizari/reclamatii, aplica procedurile de solutionare a acestora si solicita angajatorului rezolvarea cererilor angajatilor. Opinia reprezentantilor sindicali se mentioneaza in mod obligatoriu in raportul de control privind respectarea prevederilor Legii nr, 202/2002.
(6) In cazul in care sesizarea/reclamatia nu a fost rezolvata la nivelul angajatorului prin mediere, persoana angajata care prezinta elemente de fapt ce conducja^rezumtia existentei unei discriminari directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex in domeniul muticii, pe fraza prevederilor Legii nr. 202/2002
sectia/completul pentru conflicte de munca si drepturi de asigurari sociale din cadrul tribunalului in a carui raza teritoriala isi are domiciliul ori resedinta, in termen de 3 ani de la data savarsirii faptei.
Art. 114. Regulamentul intern se intocmeste de catre unitatea/institutia prevazuta in Anexa nr. 3 cu consultarea obligatorie a organizatiilor sindicale din unitate/institutie, afiliate la federatiile semnatare ale prezentului contract.
Art. 115. Prezentul contract colectiv de munca produce efecte de la data inregistrarii acestuia si va fi adus la cunostinta salariatilor prin afisare in toate unitatile/institutiile prevazute in Anexa nr. 3, prin grija conducerilor acestora. Nerespectarea clauzelor prezentului contract atrage raspunderea disciplinara sau penala, dupa caz, a persoanelor vinovate.
Art. 116. In conformitate cu prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011, unitatile si institutiile in care se aplica clauzele negociate prin prezentul contract colectiv de munca sunt cele prevazute in Anexa nr. 3.
Art. 117. Ministerul Educatiei Nationale, inspectoratele scolare si conducerile unitatilor/institutiilor prevazute in Anexa nr. 3 nu vor da curs sesizarilor, plangerilor sau reclamatiilor anonime, conform legii.
Art. 118. Prevederile prezentului contract colectiv de munca sunt minimale la negocierea contractelor colective de munca incheiate la nivelul unitatilor de invatamant particular acreditate. In cazul neincheierii contractelor colective de munca la nivelul acestora, prevederile prezentului contract colectiv de munca se aplica si salariatilor acestora, drepturile salariale ce li se cuvin fiind acordate din fondurile proprii ale angajatorilor.
 
PARTILE:

Ministerul Educatiei Nationale
MINISTRU
Pavel NASTASE

Federatiile sindicale reprezentative din invatamantul preuniversitar:
 
FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DIN INVATAMANT
FEDERATIA SINDICATELOR DIN EDUCAtIE „SPIRU HARET"