Muzeul „Mihai Eminescu” a fost amenajat, la iniţiativa
profesorului şi ziaristului Liviu Poenaru, în cinstea marelui poet naţional,
care în vara anului 1878 a locuit pentru un timp la conacul magistratului
Nicolae Mandrea şi al soţiei sale Zoe Bălcescu-Mandrea. Poetul a călătorit cu
trenul accelerat Bucureşti-Viena, coborând la Filiaşi, de unde a luat olacul
până la Floreşti.
Şederea lui Eminescu la conacul familiei Mandrea este
atestată de o serie de documente, printre care scrisorile expediate de poet din
Floreşti prietenilor săi Rosetti (13 iunie) şi Caragiale (13 iulie).
În una dintre scrisori, poetul afirmă că „locul în care sunt e cât se poate de frumos cu râuri, codru, şes, dealuri, munţi
semeţi în depărtări, frumos, adecă în toată puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu,
aş nenoroci poate Convorbirile, cu amintirile de călătorie ale unui june. Dar
numai grija asta nu o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor, îndeobşte domnului
Mandrea îndeosebi de îngăduirea unui colţ de pădure ce-mi dă toane bune şi
sănătate”. (Liviu Poenaru, 1995)
În perioada şederii la Floreşti, poetul a tradus o parte
din Documentele Hurmuzachi şi se pare că a terminat „Scrisoarea a III-a” şi a scris „Pe
aceeaşi ulicioară”, „O rămâi”, „Lacul”,
„Atât de fragedă”, „De câte ori, iubito”.
În 1964 apare primul cerc literar, care ulterior se
transformă în Cenaclul „Mihai Eminescu”. În cadrul cenaclului a fost lansată şi
revista „Luceafărul”, care până în iunie 2009 ajunsese la numărul 78 (apărea de
trei ori pe an).
Muzeul documentar "Mihai Eminescu" - Florești |
(sursa: www.gds.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu